Da sau Nu?

Am fost de mici educați astfel. Să ajutăm celor din jur. Să întindem o mîină de ajutor atunci cînd cineva are nevoie.

Dar nimeni nu s-a gîndit că probabil exact în momentul în care de la mine cere cineva ajutor, eu tot am nevoie de ajutor însă nu încep să merg cu ”cerșitul” acestuia.

Învățați să spuneți NU!

Eu sunt deținută în penitenciarul neputinței de a spune cîteodată NU.

Am obiceiul acesta prostesc (căci uneori de-a dreptul e prostesc) să ajut celor ce au nevoie. Să mă dau pe mine la o parte și să ajut o persoană care datorită mie posibil o să-și rezolve o problemă/situație.
Nu pot spune NU. Adică pot dar doar mie însumi. Raționalul meu deseori îmi țipă în timpane să îmi caut de treabă și să mă gîndesc la mine apoi la situația celor din jur. Și cred că are dreptate. Nuștiu de ce tocmai în momentul în care cineva îmi spune : ” Poți te rog….?” sau ” Ajută-mă te rog cu…”, eu nu mai sunt eu, ci o nebună care se dă în vînt să ajute pe restu.
Mulți spun că nu e rău asta. Ba da! Acum nu sunt de acord cu asta. Acum gîndesc în stare trează. Acum nu sunt în starea ceia fanatică de a-i fi de folos cuiva.

” – Veronica împrumută-mi calculatorul tău pe o oră.”
„ – Veronica împrumută-mi puțin epilatorul tău.”
” – Veronica verifică-l pe Vasea dacă adaugă corect evenimentele pe site.”
” – Veronica care e orarul pe mîine?”
” – Veronica dă-mi te rog niște șpilsi (atribute pentru aranjarea părului).”
” – Veronica…”
”  – Veronica…” și iar Veronica.

Cu ce se termină tot asta?

Calculatorul tău vine peste două ore tocmai atunci cînd ai nevoie să lucrez la el.
Epilatorul tău vine peste cîteva zile.
Pierzi timpul pentru a-l verifica pe cineva care ar trebui să fie responsabil de ceea ce s-a angajat să facă.
Te trezești ba la 7 dimineața ba la 12 noaptea pentru a dicta nuștiu cui orarul pe miercuri, pe cînd ar fi atît de simplu să mergi să îți iei orarul de pe panoul informativ al facultății.
Rămîi fără șpilși dimineața cînd tocmai te grăbești si vrei să prinzi părul cu ele, dar ele încă nu au ajuns înapoi la tine. Pentru că cineva e tare responsabil.

Sunt genul de om care iubește să își ia prînzul în liniște. Meditînd la niște chestii mai personale.
Dar se găsesc ”oameni” care vin la tine în cameră (din cămin). Care văd că tu la moment iai prînzul și totuși intră în cameră fără ca macar inițial să bată la ușa de la această cameră. Care îți spun ” – Tu mînîncă, eu pînă cînd am să stau la calculatorul tău”.

Si mă întreabă uneori lumea de ce sunt rea. Pentru ca încep să mă învăț a spune NU și multor persoane deja nu le convine cea, care totimpul spunea da.

 

” – Veronica….”

– NU!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s