Cîte puțin despre toate

Zilele acestea am fost puțin mai mult ocupată decît de obicei.

Mai mult lucru, mai multe chestii de rezolvat și mai multe dureri de cap.

Între timp nimic nou.

Cîteva întilniri, una mai speciala (și mai șocantă pentru mine), niște parteneriate, s-a ales totuși cine să meargă la Eurovision din partea Republicii Moldova, care va avea loc anul acesta la Malmo, Suedia, niște posturi citite pe blogurile pe care le urmăresc, vrio 2 filme privite și cam atît.

Apropo de Eurovision. Nuștiu la cît de bine și corect s-a ales persoana care va merge din partea țării noastre. Dar îi urez succes Alionăi Moon. Eu personal țineam pumnii pentru Irina Tarasiuk. Îmi place cum cîntă și am o simplă simpatie pentru ea. Deasemenea mi-a plăcut cum a evoluat și interpreta Valeria Pașa cu un băiat, care din păcate nu știu cum îl cheamă.

Să vedem ce loc luăm anul acesta.

Cam atît.

Insuficiență de timp și somn. Așa că scuzați!

Nimic deosebit

Totalurile zilei:
-am dormit mai mult (nu am fost la prima pereche);
-două atestări;
-un training+interviu;
-o comandă de livrare de niște clatite(cu carne de pui, ciuperci și sos și dulci cu banane și sos de ciocolată);
-stomacul meu a fost fericit vrio cîteva ore;
-20:00 – dispoziția mea e zero(posibil și cu minus);
-23:30 – nici o dorință să merg mîine la univer și gînduri tot mai triste și mai sumbre.

Noapte bună.

Do svadibi ni ni :D

Azi am vrut să mă pornesc la univer și nu am mai ajuns.

Aliona (buriona!) m-a rugat să merg cu ea pe la saloanele de mariaj ca să își aleagă rochie de mireasă. (Aliona îi colega mea de cameră, o mare zarază dar un om bun. Ea se mărită în luna mai 🙂 )

Nuștiu cîte saloane văzute. Nuștiu cîte rochii măsurate. Nuștiu cîți kilometri parcurși. Vrio 5 ore amestecate cu niște nervi, oboseală și o oprire la Blinoff, pentru că deja ne cîntau stomacurile a protest și goliciune.

Nu vă căsătoriți oameni buni 🙂 Asta-i culmea. O sumă mare de bani o cheltui pentru ca să umpli niște burți, să îmbeți niște minți, să faci să te invidieze prietenii/ele și să te discute neamurile și babele (ele la mine intră într-o categorie aparte!).

Aliona zice că trebuie să mai mergem într-o zi pe la saloane. Mai treb să mai vadă rochii înainte ca să facă totuși alegerea bună. Fie. Dar fară mine 🙂 O a două așa experiență eu nu mai rezist 🙂

Viorica doarme (o altă colegă de cameră 🙂 dacă află că scriu despre ea mă împușcă, de altfel ca și Aliona 🙂 ). Aliona tot doarme.

Da eu ce nu dorm? Mă duc și eu la culcare. Sper să nu visez la noapte rochii de mireasă 😀
Noapte bună!

P.S. Mîine am două atestări și eu la nici una nu m-am prigătit ca lumea.
P.P.S. Iar îmi iese alergia asta tîmpită pe mîini (posibil egzemă, mie nici medicii nu îmi pot spune ce e asta). Înseamnă că a venit într-adevăr primăvara pentru organismul meu 😦

Cahul-Chișinău

Ieri am revenit în Chișinău.

Am fost acasă cîteva zile (mă rog, 8 martie și nu am fost acasă o lună, am bucurat-o pe mama ca un fel).

Despre 8 martie am mai scris. Acum scriu despre cum a fost drumul. A durat vri-o 3 ore și ceva. Cui îi place să se plimbe atîta timp cu un autocar de stat, cu logo-ul companiei Moldasig pe el, nu aveți de cît să mergeți la Gara de Sud-Vest, să vă luați un bilet spre Cahul și savurați. Eu personal urăsc aceste 3 ore.

Am zis că în curînd nu mai merg acasă. De cîte ori mă duc acasă lumea își face planuri cu mine dar fără ca eu să știu de asta. Mă uimesc unii oameni pînă peste poate. Astfel, joi, cînd nici nu am ajuns bine în raionul Cahul, sunt anunțată de faptul că sunt invitată la merinți la niște prieteni.(Denumirea e specific pentru zona de sud. Este un fel de sărbătoare în familie. Atunci cînd nou-născutul este botezat și după asta vin neamurile, prietenii și care mai sunt acolo, să vadă pentru prima dată copilul. De obicei aceștea vin cu cadouri de gen hăinuțe sau jucarii și bani.)
Vin acasă. Las bagajele și mă duc unde am fost invitată cu 30 de minute înainte să ajung acasă. Normal nu?

De aceia dragii mei am să vin acasă deja de Paști. Și sunt sigură că și de Paști am să am nu mai puține surprize de genu.

O zi bună să aveți!

 

 

8 Martie (bl#a)

Ieri a fost 8 Martie (Captain Obvious 🙂 )

Ca de obicei o zi foarte lungă şi cu nervi.

Pe scurt.

Am mîncat şi am băut ceva şampanie la mine acasa. Deoarece şampania m-a ameţit am dormit puţin. Încep să mă gătesc ca să ies în centru puţin cu prietenii mei, cărora tare le place să sărbătorească această zi (un fel de „încă un motiv pentru a be” ). 40 de minute aşteptăm taxiul. Încep să mă enervez. Încep să mă „matiresc”. Andrei mă calmează dar fără efect. Vine taxiul (în sfirşit!). Andrei îmi ţine mîna la gură ca eu să nu îi zic nişte cuvinte frumoase taxistului (eram indignată pentru faptul că acesta a zis că vine în cîteva minute, CÎTEVA asta nu înseamnă 40, dobitocule. De fiecare dată cînd îl sunam zicea una şi aceiaşi. Cum se spune oameni să fim.) Am mîncat iar (a 5 oara deja 🙂 ) am băut iar 🙂 şi discuţii ,şi glume, şi veselie,  şi, şi, şi. Şi am ajuns la discotecă 🙂 Cum fără asta după cît alcool am consumat. Vesel pînă nu mi-a trecut efectul de la Călăraşi de 5 ani. Am început să mă uit în jur şi mă  întrebam ” ce naiba fac într-un aşa loc scîrbos?”. Localul poate nu-i chiar aşa de rău. Însă oamenii. Mai în scurt „pafas”. Mi-am luat catrafuţele şi acasă. Ora 4 dimineaţa iar eu mă joc într-o joacă la telefonul mobil (deşteaptă fată!). Am adormit.

9 martie.

Mă trezesc fără dureri de cap. Mă bucură faptul. Beau cafeaua şi încep să-mi controlez poşta şi mai nu am vărsat cafeaua peste mine cînd am văzut că aeştea de la EMERGE (un proiect de schimb pentru studenţi) mi-au răspuns (povestesc altă dată). Fericită pînă peste cap. Mama îmi strică dispoziţia cu un şir de fraze care îmi dau de înţeles că nu e fericită pentru mine pentru că îi e frică de faptul cum o să mă descurc acolo.

P.S. Asta eu aşa pe scurt am povestit 😀
P.P.S. Printre cadourile de 8 martie (tipa) am primit şi o sticlă de Martini însoţit de un pahar cu logoul lor. Macar ceva bun din sărbătoarea asta 😀

 

 

martini-bianco

Ceva nou cu amprente vechi

Am avut mai multe încercări să-mi fac un blog.
Deseori se întimpla că ba uitam de ele, ba începeam să scriu despre ceea ce nu vroiam să vadă toţi însă vroiam totuşi undeva să îmi salvez „operele”. Puteam face asta şi pe calculator sau mă rog şi în altă parte însă să le postezi pe blog era cel mai sigur că nu le voi pierde.

Şi uite aşa am şters cîteva bloguri.

Într-o zi  am decis să am totuşi două bloguri. Unul să postez totul ce mă interesează, mă deranjează and so on, şi unul unde o să îmi postez nenumaratele tîmpenii pe care le alcătuiesc cînd îmi vine inspiraţia. Despre acel blog ştie vrio 2-3 oameni şi îl citesc tot cam atîţea 🙂 Dar asta e deja alt ceva.

Iar pe acesta îl puteti citi, critica sau faceţi ce vreţi 🙂 Nu mă deranjează.

P.S. Congrats me cu un blog oficial deschis pentru toată lumea!