Mi-e greu să zic ceva despre mine oamenilor care intră pe blogul meu. În primul rînd, pentru că am o frică aparte pentru oamenii pe care nu îi cunosc. Deși toți, cînd îi întreb cum le par la prima vedere, zic că sunt prietenoasă, zîmbăreață și plină de viață, în realitate sunt și neprietenoasă, tristă, pesimistă și depresivă. Îmi place să fac ceea ce îmi aduce satisfacție. Îmi place să citesc, să privesc seriale, să particip în diferite activități sociale și să lenevesc în weekend, ceea ce, apropo, am ocazia să o fac tot mai rar și mai rar. Ador animalele și creațiile animate japoneze. În al doilea rînd, de ce nu îmi place să le zic oamenilor tare multe detalii despre mine, este pentru că orice nu aș zice oricum lumea nu memorează asta. Deci de ce să îmi bat gura? În al treilea rînd, oamenii au prioritatea de a se folosi de alți oameni sau cum se spune în filmele polițiste americane, tot ce spui poate fi utilizat împotriva ta. Zicînd asta, cei care intră aici și mă citesc dar nu mă cunosc, ar putea crede că sunt o introvertă, vorbesc puțin și mă tem de oameni. Păi, e parțial corect. De oameni mă tem, pentru că doar ei te pot răni fără să verși un pic de sînge. Dar nu sunt tocmai genul de om tăcut. Chiar deloc. Aici ar trebui să mai adaug că îmi place să ascult muzică bună de orice gen în afară de șanson și manele.
Veronica's Blog 