Dezamăgiri sau revoltele din mine

Vreau să cred că o să am măcar un om în care să nu mă dezamăgesc total.

Am zis că vreau, nu și că e posibil. Între timp eu am să mă strădui să nu dezamăgesc oamenii care-mi sunt dragi, cel puțin pe ei să îi ocolesc de asta.

Urăsc cînd lumea promite și apoi încalcă promisiunea, și nu așa, dar încă și se face că nici nu a fost așa ceva. E scîrbos, oamenii aceștea sunt scîrboși.

Și mai urăsc oamenii cu care te înțelegi să faci anumite chestii și parcă tot ok, totul e spre a se realiza ce am planificat, ș-apoi simplu și frumos se dau în lături. Of, și cînd te gîndești că printre ei se numără și prieteni de ai tăi.

Și la sfîrșit despre bărbați. Statusul meu de azi pe făisbuc

P.S. Pe 7 iunie am primit răspuns de la EMERGE. De la 1 octombrie plec în Iași pentru jumate de an 😀

Do svadibi ni ni :D

Azi am vrut să mă pornesc la univer și nu am mai ajuns.

Aliona (buriona!) m-a rugat să merg cu ea pe la saloanele de mariaj ca să își aleagă rochie de mireasă. (Aliona îi colega mea de cameră, o mare zarază dar un om bun. Ea se mărită în luna mai 🙂 )

Nuștiu cîte saloane văzute. Nuștiu cîte rochii măsurate. Nuștiu cîți kilometri parcurși. Vrio 5 ore amestecate cu niște nervi, oboseală și o oprire la Blinoff, pentru că deja ne cîntau stomacurile a protest și goliciune.

Nu vă căsătoriți oameni buni 🙂 Asta-i culmea. O sumă mare de bani o cheltui pentru ca să umpli niște burți, să îmbeți niște minți, să faci să te invidieze prietenii/ele și să te discute neamurile și babele (ele la mine intră într-o categorie aparte!).

Aliona zice că trebuie să mai mergem într-o zi pe la saloane. Mai treb să mai vadă rochii înainte ca să facă totuși alegerea bună. Fie. Dar fară mine 🙂 O a două așa experiență eu nu mai rezist 🙂

Viorica doarme (o altă colegă de cameră 🙂 dacă află că scriu despre ea mă împușcă, de altfel ca și Aliona 🙂 ). Aliona tot doarme.

Da eu ce nu dorm? Mă duc și eu la culcare. Sper să nu visez la noapte rochii de mireasă 😀
Noapte bună!

P.S. Mîine am două atestări și eu la nici una nu m-am prigătit ca lumea.
P.P.S. Iar îmi iese alergia asta tîmpită pe mîini (posibil egzemă, mie nici medicii nu îmi pot spune ce e asta). Înseamnă că a venit într-adevăr primăvara pentru organismul meu 😦