My No Sugar Battle

0211_dulciuri

Avem noi fetele, dar nu numai fetele, slăbiciuni multe și mărunte. Una dintre acestea ar fi dulciurile. Zahărul se găsește în multe produse pe care le consumăm zilnic. Evident, e greu să nu consumi zahăr defel, dar e posibil să eviți să îl consumi în surplus.

Am citit recent un articol despre o cunoscută doamnă din mass media care povestea despre secretele ei de frumusețe. Unul dintre secrete este că doamna nu mai consumă zahăr de peste 15 ani și se simte perfect cu asta. Și m-a intrigat această informație. Am început să mă gîndesc cum e posibil să bei ceaiul și cafeaua fără zahăr, să nu mănânci ciocolate, bomboane și biscuiți și să nu înnebunești :))

Targul_de_Dulciuri_la_Iulius_Mall_Timisoara_049

Am mai citit cîteva articole despre avantajele și dezavantajele consumului de zahăr și am decis să fac și eu acest pas. Dar nu doar din cauza multiplelor dezavantaje ale consumului de zahăr. Așa s-a întîmplat că, din motive de sănătate, trebuie să consum cît mai puțin dulce sau să nu îl consum defel.

Și uite-mă la a 11 zi fără zahăr în ceai, fără bomboane, ciocolate, ape carbogazoase și înghețate. Uneori mai mănânc cîte un biscuit care e un pic dulce.

WxVVlf

Cea mai grea perioadă, în această așa-zisă luptă, a fost acele primele 3-4 zile pînă te acomodezi. Unsprezece zile nu e o perioadă lungă, dar mă mîndresc cu aceste zile. Acum îmi este mai ușor, nu mă mai întind după zahăr ca să îl pun în ceai, nu vreau să consum bomboane sau alte tipuri de dulciuri și uneori doar gîndul la ceva dulce mă dezgustă.

Cred că fiecare ar trebui să încerce măcar o dată în an, timp de o lună, să renunțe la zahăr. E minunat!

no-sugar-wooden-brooch2_large
P.S. Zahărul este socotit drept un drog. Cei care spun că sunt dependenți de zahăr sau de alte tipuri de substanțe și obiceiuri, cercetătorii spun că dependența e doar în mintea noastră. Dacă vrei să te lași de un obicei prost începe să te dezobișnuiești de acesta mai întîi în capul tău, apoi fizic.

P.P.S. Să aveți o iarnă dulce*!

*la figurat

Da sau Nu?

Am fost de mici educați astfel. Să ajutăm celor din jur. Să întindem o mîină de ajutor atunci cînd cineva are nevoie.

Dar nimeni nu s-a gîndit că probabil exact în momentul în care de la mine cere cineva ajutor, eu tot am nevoie de ajutor însă nu încep să merg cu ”cerșitul” acestuia.

Învățați să spuneți NU!

Eu sunt deținută în penitenciarul neputinței de a spune cîteodată NU.

Am obiceiul acesta prostesc (căci uneori de-a dreptul e prostesc) să ajut celor ce au nevoie. Să mă dau pe mine la o parte și să ajut o persoană care datorită mie posibil o să-și rezolve o problemă/situație.
Nu pot spune NU. Adică pot dar doar mie însumi. Raționalul meu deseori îmi țipă în timpane să îmi caut de treabă și să mă gîndesc la mine apoi la situația celor din jur. Și cred că are dreptate. Nuștiu de ce tocmai în momentul în care cineva îmi spune : ” Poți te rog….?” sau ” Ajută-mă te rog cu…”, eu nu mai sunt eu, ci o nebună care se dă în vînt să ajute pe restu.
Mulți spun că nu e rău asta. Ba da! Acum nu sunt de acord cu asta. Acum gîndesc în stare trează. Acum nu sunt în starea ceia fanatică de a-i fi de folos cuiva.

” – Veronica împrumută-mi calculatorul tău pe o oră.”
„ – Veronica împrumută-mi puțin epilatorul tău.”
” – Veronica verifică-l pe Vasea dacă adaugă corect evenimentele pe site.”
” – Veronica care e orarul pe mîine?”
” – Veronica dă-mi te rog niște șpilsi (atribute pentru aranjarea părului).”
” – Veronica…”
”  – Veronica…” și iar Veronica.

Cu ce se termină tot asta?

Calculatorul tău vine peste două ore tocmai atunci cînd ai nevoie să lucrez la el.
Epilatorul tău vine peste cîteva zile.
Pierzi timpul pentru a-l verifica pe cineva care ar trebui să fie responsabil de ceea ce s-a angajat să facă.
Te trezești ba la 7 dimineața ba la 12 noaptea pentru a dicta nuștiu cui orarul pe miercuri, pe cînd ar fi atît de simplu să mergi să îți iei orarul de pe panoul informativ al facultății.
Rămîi fără șpilși dimineața cînd tocmai te grăbești si vrei să prinzi părul cu ele, dar ele încă nu au ajuns înapoi la tine. Pentru că cineva e tare responsabil.

Sunt genul de om care iubește să își ia prînzul în liniște. Meditînd la niște chestii mai personale.
Dar se găsesc ”oameni” care vin la tine în cameră (din cămin). Care văd că tu la moment iai prînzul și totuși intră în cameră fără ca macar inițial să bată la ușa de la această cameră. Care îți spun ” – Tu mînîncă, eu pînă cînd am să stau la calculatorul tău”.

Si mă întreabă uneori lumea de ce sunt rea. Pentru ca încep să mă învăț a spune NU și multor persoane deja nu le convine cea, care totimpul spunea da.

 

” – Veronica….”

– NU!

 

Cîte puțin despre toate

Zilele acestea am fost puțin mai mult ocupată decît de obicei.

Mai mult lucru, mai multe chestii de rezolvat și mai multe dureri de cap.

Între timp nimic nou.

Cîteva întilniri, una mai speciala (și mai șocantă pentru mine), niște parteneriate, s-a ales totuși cine să meargă la Eurovision din partea Republicii Moldova, care va avea loc anul acesta la Malmo, Suedia, niște posturi citite pe blogurile pe care le urmăresc, vrio 2 filme privite și cam atît.

Apropo de Eurovision. Nuștiu la cît de bine și corect s-a ales persoana care va merge din partea țării noastre. Dar îi urez succes Alionăi Moon. Eu personal țineam pumnii pentru Irina Tarasiuk. Îmi place cum cîntă și am o simplă simpatie pentru ea. Deasemenea mi-a plăcut cum a evoluat și interpreta Valeria Pașa cu un băiat, care din păcate nu știu cum îl cheamă.

Să vedem ce loc luăm anul acesta.

Cam atît.

Insuficiență de timp și somn. Așa că scuzați!

Nimic deosebit

Totalurile zilei:
-am dormit mai mult (nu am fost la prima pereche);
-două atestări;
-un training+interviu;
-o comandă de livrare de niște clatite(cu carne de pui, ciuperci și sos și dulci cu banane și sos de ciocolată);
-stomacul meu a fost fericit vrio cîteva ore;
-20:00 – dispoziția mea e zero(posibil și cu minus);
-23:30 – nici o dorință să merg mîine la univer și gînduri tot mai triste și mai sumbre.

Noapte bună.

8 Martie (bl#a)

Ieri a fost 8 Martie (Captain Obvious 🙂 )

Ca de obicei o zi foarte lungă şi cu nervi.

Pe scurt.

Am mîncat şi am băut ceva şampanie la mine acasa. Deoarece şampania m-a ameţit am dormit puţin. Încep să mă gătesc ca să ies în centru puţin cu prietenii mei, cărora tare le place să sărbătorească această zi (un fel de „încă un motiv pentru a be” ). 40 de minute aşteptăm taxiul. Încep să mă enervez. Încep să mă „matiresc”. Andrei mă calmează dar fără efect. Vine taxiul (în sfirşit!). Andrei îmi ţine mîna la gură ca eu să nu îi zic nişte cuvinte frumoase taxistului (eram indignată pentru faptul că acesta a zis că vine în cîteva minute, CÎTEVA asta nu înseamnă 40, dobitocule. De fiecare dată cînd îl sunam zicea una şi aceiaşi. Cum se spune oameni să fim.) Am mîncat iar (a 5 oara deja 🙂 ) am băut iar 🙂 şi discuţii ,şi glume, şi veselie,  şi, şi, şi. Şi am ajuns la discotecă 🙂 Cum fără asta după cît alcool am consumat. Vesel pînă nu mi-a trecut efectul de la Călăraşi de 5 ani. Am început să mă uit în jur şi mă  întrebam ” ce naiba fac într-un aşa loc scîrbos?”. Localul poate nu-i chiar aşa de rău. Însă oamenii. Mai în scurt „pafas”. Mi-am luat catrafuţele şi acasă. Ora 4 dimineaţa iar eu mă joc într-o joacă la telefonul mobil (deşteaptă fată!). Am adormit.

9 martie.

Mă trezesc fără dureri de cap. Mă bucură faptul. Beau cafeaua şi încep să-mi controlez poşta şi mai nu am vărsat cafeaua peste mine cînd am văzut că aeştea de la EMERGE (un proiect de schimb pentru studenţi) mi-au răspuns (povestesc altă dată). Fericită pînă peste cap. Mama îmi strică dispoziţia cu un şir de fraze care îmi dau de înţeles că nu e fericită pentru mine pentru că îi e frică de faptul cum o să mă descurc acolo.

P.S. Asta eu aşa pe scurt am povestit 😀
P.P.S. Printre cadourile de 8 martie (tipa) am primit şi o sticlă de Martini însoţit de un pahar cu logoul lor. Macar ceva bun din sărbătoarea asta 😀

 

 

martini-bianco

Ceva nou cu amprente vechi

Am avut mai multe încercări să-mi fac un blog.
Deseori se întimpla că ba uitam de ele, ba începeam să scriu despre ceea ce nu vroiam să vadă toţi însă vroiam totuşi undeva să îmi salvez „operele”. Puteam face asta şi pe calculator sau mă rog şi în altă parte însă să le postezi pe blog era cel mai sigur că nu le voi pierde.

Şi uite aşa am şters cîteva bloguri.

Într-o zi  am decis să am totuşi două bloguri. Unul să postez totul ce mă interesează, mă deranjează and so on, şi unul unde o să îmi postez nenumaratele tîmpenii pe care le alcătuiesc cînd îmi vine inspiraţia. Despre acel blog ştie vrio 2-3 oameni şi îl citesc tot cam atîţea 🙂 Dar asta e deja alt ceva.

Iar pe acesta îl puteti citi, critica sau faceţi ce vreţi 🙂 Nu mă deranjează.

P.S. Congrats me cu un blog oficial deschis pentru toată lumea!